Câteva cuvinte despre frustrările parentale

Venirea pe lume a unui copil poate fi un lucru cu adevărat frumos, atâta vreme cât el a fost dorit iar părinții săi sunt dispuși să formeze o relație cu acesta, să-i poarte de grijă și să-l asiste pe lungul drum al dezvoltării. Poate fi una dintre cele mai frumoase și valoroase adiții ale vieții, oricât de clișeic, „expirat” sau telenovelistic sună (eu râdeam când auzeam așa ceva, cu ani în urmă).

Totodată, grija unui copil presupune suficient de multe sacrificii din partea părinților, mai ales în primii ani. Stilurile de viață se schimbă, fiind necesar să te mulezi pe nevoile celui mic. Călătoriile se planifică diferit, casa o reorganizezi, ajustezi cheltuielile și-ți restructurezi timpul disponibil pe parcursul zilei.

Ca bărbat adult, rolul de tată poate produce una dintre cele mai furtunoase transformări. Depinde de tine dacă aceasta va fi una benefică, întrucât vei ajunge să pui absolut tot ce ține de tine la îndoială. Ai șansa să îți clarifici gândurile, să-ți expui niște caracteristici hidoase pe care le-ai ignorat cu brio de-a lungul anilor și să îți rafinezi lista de priorități. Lucrurile vor prinde o altă nuanță și vei fi mult mai selectiv în privința valorii lucrurilor și a momentelor. Îți vei confrunta imaturitatea și vei ajunge să „arzi” anumite bucăți din ceea ce ești, reducându-te la esența egoistă (sau acel „Eu gol” de care îți vine să fugi mâncând pământul) pe care vei începe ulterior să o dresezi, să o dezvolți și s-o rafinezi.

Locul mizantropului sceptic cu care-ți mascai frustrările și neajunsurile personale va fi luat, cu greu, de un om mai simplu, mai blând, responsabil și un pic mai tăcut. Aceste etape pot fi lungi și dureroase, provocatoare de insomnii, reacții impulsive fără explicație și discuții iraționale ce izvorăsc din explorarea propriului psihic. Dar, la final, merită. Ai șansa să te repari într-un mod coerent, dându-ți noi scopuri și alegându-ți limitările. Căci, ca oameni, avem nevoie de limitări, provocări, conflicte și greutăți, iar oricât am fugi de acest adevăr căutând și născocind metode de-a întârzia lupta inevitabilă, tot trebuie să ne confruntăm cu noi înșine la un moment dat.

Mai jos sunt câteva idei și divagări legate de o parte a momentelor de frustrare viscerală pe care le traversezi din postura părintelui.



Desigur, toate cele de mai sus sunt ușor de scris, citit și raționat când nu te afli în „focul” momentelor dificile. Dar cred că e cazul să ne amintim că trebuie permanent lucrat la echilibru, Acel echilibru fundamental și universal aplicabil deîndată ce reușim să-l dibuim. Iar asta nu are legătură neapărat cu un copil, însă copilul este declanșatorul neiertător al acestor procese.