Dragoș Iorgulescu's website

Home \ Blog \ Cum te simți când îți dai seama că ești un prost arogant
  
🗓  


Sursa foto: www.livingwaters.com

Cumplit, mai ales dacă ai peste 30 de ani. E momentul în care-ți vin în minte toate situațiile în care ai dat dovadă de neam prost, mârlănie sau de „aere”. Atunci când simți că intri-n pământ de rușine și reușești să conștientizezi că ai o asemenea latură pe care ai lăsat-o să se manifeste-n voie ani la rând, inclusiv la adresa prietenilor și familiei.

Respirația se oprește un pic, te încordezi de parcă tocmai ai dat cu degetele mici de la picioare în niște bare incandescente din oțel și nu poți accepta cu ușurință ce tocmai ai realizat. Iar acest text este modul meu de-a-mi pune public cenușă-n cap în fața prietenilor și familiei, căci știu sigur că cel puțin o dată i-am supărat sau le-am provocat sictir, iar eu încă sunt prea laș pentru a vorbi cu fiecare-n parte.


E greu de spus de unde se trage pornirea asta. Am reușit s-o reperez în memorie undeva în preajma adolescenței timpurii, pe la 14 ani. Consideram că tactul și diplomația sunt pentru molateci iar franchețea necioplită o armă pentru supraviețuire. Nu făceam decât să-mi ascund neîncrederea în mine. Cam ca orice primată care face zgomot mult și scuipă-n stânga și-n dreapta atunci când are un sentiment de nesiguranță.

Am reușit „performanța” de-a jigni sau nedreptăți colegi, părinți, șefi, prieteni, amici, prietene, cumnați, unchi, verișoare, profesori și probabil câte-un individ din fiecare categorie sau cerc social. Cu fiecare moment în care consideram că „eu nu aș face așa ceva”, „uite-l pe X cât mănâncă”, „eu fac sport, nenicule!” sau „clar eu îmi cresc altfel copilul”, nu am făcut decât să-mi dovedesc prostia și ipocrizia, chiar în mod inconștient.

Cum fiecare om are în el o doză de aroganță (probabil vine la pachet cu mecanismele competitive), este ușor să privești o situație din afară și să-ți spui că tu ai face altfel. De la citirea unei întâmplări istorice violente în care ești convins că ai fi de partea bună a baricadei, la criticarea stilului de viață al altcuiva, al vreunui hobby, înclinație sau preferințe muzicale. Este extrem de comod să găsești și să aplici stereotipuri în vreme ce-ți conturezi o mască din carton (hehe, deși spui în gura mare despre alții că fac asta...) cu care speri să-ți ascunzi defectele, frământările, neputințele și frustrările.

Am început să pricep foarte târziu că este vital să-ți cunoști locul. Desigur, rămâne benefic să te lupți pentru autodepășire și îmbunătățire, dar modestia și discreția trebuie să rămână pietre de temelie de-a lungul timpului. Iar asta este greu de realizat în societatea contemporană, căci suntem cu toții mânați spre un cult al narcisismului fățiș.

Până și în filosofiile principalelor culte religioase se vorbește despre asta și despre cum să iei omul de lângă tine exact așa cum este, fără să-l judeci și fără să te pui într-o lumină bună în raport cu el. Iar din moment ce de mii de ani se revine constant la niște principii morale comune și simple (în aparență), înseamnă că s-au dovedit eficiente pentru societate de-a lungul istoriei.

Și uite-așa am mai dat la o parte o foaie de pe ceapă. Oare la ce să mă mai aștept până ajung la miez? Nu de alta, dar încă nu mă ustură ochii pentru că am în ei multe bârne pe care nu am reușit să le scot până acum.

Hits

Valid CSS! HTML5 Valid Donate using PayPal
GDPR Info | Built with Jekyll | Hosted on GitHub Pages with FreeDNS.afraid.org | Subscribe via RSS