Dragoș Iorgulescu's website

Home \ Blog \ De ce nu e bine să judecăm „la cald”
  
🗓  


Sursa foto: AIGA Eye on Design


Probabil că nu a fost niciodată mai ușor să înfierbântezi, să agiți, să stârnești mulțimi de oameni, precum este în prezent. Bineînțeles, în istorie au fost suficiente exemple de coagulare a maselor în jurul unei sau unor idei, însă mecanismul de propagare presupunea pași mai elaborați și intervale mai mari de timp.

Un exemplu clasic este influența pe care a avut-o Adolf Hitler asupra lumii, alimentând unul din cele mai devastatoare războaie din istoria cunoscută a omenirii. Este foarte ușor să blamăm toleranța și entuziasmul pe care le-au afișat milioane de germani atunci când s-au unit în jurul discursului și prezenței lui Hitler, la fel cum ne este ușor să spunem că Hitler a fost un prost nebun. Ambele prezumpții sunt rezultatul unui răspuns emoțional, care apare ca o simplă reacție la ororile pe care știm că le-a produs mișcarea nazistă, însă exact aceste reacții relevă propria noastră ipocrizie și necunoaștere a istoriei.

Dacă oricare din noi s-ar teleporta în Germania de după Primul Război Mondial, s-ar confrunta cu o inflație exagerată, lipsa acută locurilor de muncă, traiul într-o țară cu o datorie externă imensă și sancțiuni nimicitoare (în urma Tratatului de la Versailles), coroborate cu lipsa alimentelor și afluxul de imigranți. Odată ce trăiești lucrurile acestea câțiva ani la rând și cu greu îți găsești rostul de pe-o zi pe alta, este imposibil să nu te raliezi treptat în momentul în care un individ carismatic ce stăpânește arta oratoriei începe să „predice” despre dificultățile pe care oamenii le înfruntă zilnic.

Evident, lui Hitler i-a luat câțiva ani până când oamenii au început să-l ia mai în serios. A fost ridiculizat încă de la bun început, iar mulți au crezut că delirează. Cu toate acestea, el a continuat să emită același mesaj și, în paralel, investea timp enorm în perfecționarea imaginii și discursului.

Când masele aud în mod repetat aceleași lucruri, cu timpul încep să le creadă. Din nou, aici contextul a jucat un rol esențial, căci dacă Germania nu era o țară în colaps la acel moment (iar Adolf ar fi fost admis la Universitatea de Arte din Viena - care l-a respins de vreo patru ori pe criterii de competență), probabil nu s-ar fi întâmplat toate cele ce aveau să urmeze.

Ne lipsește educația istorică. Este unul din motivele pentru care, atunci când ne gândim la Al Doilea Război Mondial, ne vine-n minte Germania nazistă cu tot ce a înfăptuit aceasta. Uităm însă de ororile comunismului sovietic: genociduri, înfometări voite (vezi foametea din Ucraina, în 1933 - sau așa-zisul „Holodomor”), epurări etnice și politice care au dus la un număr covârșitor de oameni decedați până la finalul războiului, estimările lui Vadim Erlikman ajungând undeva în jurul a 26 600 000 (soldați și civili).

Revenind în zilele noastre, este mai important ca oricând să înțelegem contextul în care trăim, să reținem esențialul faptelor istorice din ultimul secol (măcar) - și aici nu mă refer la a memora ani, căci nu asta înseamnă să știi un pic de istorie, să vedem imaginea de ansamblu și să nu reacționăm doar pe baza judecății imediate, „la cald”.

Context

România este o țară tânără (în forma sa actuală), cu o pseudo-democrație și mai tânără (aproape 30 de ani, „pe hârtie”), ce se întinde pe un teritoriu de interes strategic (așa a fost din totdeauna) atât comercial, cât și militar. Însăși concretizarea României la 1918 (unirea unor regiuni distincte din punct de vedere cultural) a fost facilitată de politica statelor europene, ideea de-a avea o țară stabilă la granița Balcanilor fiind de mare interes.

Sistemul politic actual este un derivat al celui comunist, dar acest lucru devine evident doar când treci de aparențe și analizezi aspectele ideologice și morale ale clasei politice. Reperele și metodele au rămas cam aceleași ca atunci.

Clasa politică și-a atins în 2016 un scop mai discret: acela de-a aliena generațiile tinere. Scârbiți de indivizii ce se perindă prin partide care cum apucă și împrumută masca unor ideologii vagi, tinerii au devenit dezinteresați de vot. Da, i-a arătat toată lumea cu degetul și au fost blamați că au preferat să facă altceva în acea zi de decembrie, însă chiar este ceva de neînțeles, ceva imposibil de conceput?

Vorbim de oameni tineri, care au avut altă expunere, au trăit în alte cercuri și au crescut cu alte influențe culturale decât cei de dinainte de '90 și care, văzând că nimic nu se schimbă prin politică, au concluzionat că mai bine-și văd de treabă decât să meargă la vot.

Evident, a fost o greșeală, însă una perfect involuntară. Nimeni nu anticipa că un singur partid avea să își alcătuiască o majoritate absolută în Parlament, invalidând opoziția și pornind ca un tăvălug spre a „reseta” sistemul. Însă propaganda de lungă durată a PSD-ului a reușit să convingă, să pună pe gânduri și să scârbească, toate în același timp, influențând concomitent mai multe generații și ducând rapid la disensiuni sociale și chiar familiale.

Imediat după câștigarea alegerilor din 2016 a început o ofensivă fățișă asupra legilor și principiilor pe care România încerca (și parțial reușea, cu greu) să le urmeze. Acest fapt a dus la valuri de proteste pe parcursul a mai mult de-un an și a stârnit reacții ale piețelor valutare și ale partenerilor internaționali (România fiind membru UE și NATO).

Declicul

Voi vorbi despre cel mai recent: protestul din 10 august 2018, la care au participat români plecați din țară în căutarea unei sociețăți decente, cu servicii și instituții funcționale și ocazia unui stil de viață mai împăciuitor și mai liniștit. Deși a fost un protest pașnic, descinderea jandarmeriei a fost violentă, invocându-se „tentativa unei lovituri de stat”. Nu voi mai insista cu descrierea celor întâmplate, căci au scris mulți alții despre evenimentele respective iar la ora scrierii acestui text încă se desfășoară anchete.

Reacțiile

Bineînțeles, nu a existat în niciun moment acea „lovitură de stat”, deși ar fi fost exact ce aștepta conducerea actuală a PSD-ului. Însă este foarte interesant să studiem reacțiile ambelor părți, căci lucrurile interesante sunt subtile și se ascund foarte bine sub plapuma sângelui care fierbe-n vene.

Nimic surprinzător la partidul de guvernământ

Au insistat cu propria dezinformare, demonizare și propagare de mesaje cu ură discretă și dispreț asupra celor care au ieșit în Piața Victoriei (inclusiv vârstnici și părinți cu copiii după ei). Și da, este cel puțin scandalos ce întreprind indivizii de la conducere în perioada asta, pe toate planurile, iar modul în carea aceștia gândesc denotă patologia psihozei.

De partea cealaltă a baricadei

Protestatarii și oamenii care îi susțin, care le sunt în asentiment. Și aici se pot observa derapaje. Fie că sunt persoane care își exagerau un pic simptomele și/sau discursul cu jandarmii atunci când observau că în preajmă sunt camere de luat vederi, fie că și-au petrecut ore în a crea meme-uri pe Internet în timpul programului de lucru (făcând exact ceea ce condamnă la funcționarii care stau pe Internet în timpul programului) sau că au început să pună orice problemă de sănătate pe seama efectelor gazelor lacrimogene (vezi cazul bătrânului care a decedat la câteva zile după, care suferea de mai multe afecțiuni și care, întâmplător, participase și la protest). Dramatizări și chiar victimizări.
Bineînțeles, sunt oarecum puține, dar există și stârnesc și mai multă ură.

În rest, avalanșe de articole, păreri și imagini pe social media, locul care a devenit (din păcate) singura sursă de informare pentru mulți cetățeni (căci presa a ajuns ce-a ajuns), lucru deloc sănătos când realizezi modul în care funcționează Facebook. Ideea că adevărul este ceva relativ este nocivă, iar efectele sunt vizibile.

Îndrăznesc să spun că nu e mare diferență între cei ce își iau știrile și „adevărul” doar de pe Facebook și cei ce stau cu ochii pironiți în ecranele televizoarelor pe care urmăresc doar Antena 3. Ambele abordări duc la o percepție deformată asupra realității și a contextului în care ne regăsim. 

Da, există părți bune și utile în utilizarea acestor platforme (vezi sutele de live stream-uri de pe 10 august, care au ajutat la demontarea informațiilor false oferite de autorități), dar e greu să nu observi fanatizarea ce începe să apară în aceste momente de criză.

Disprețul și instabilitatea socială sunt la cote mari în prezent. Lumea este mai preocupată de această telenovelă ieftină și plină de kitsch pe care noi o numim „politică” decât de orice altceva, căci ne influențează viețile în moduri mai mult sau mai puțin discrete, care nu au legătură cu discursul propagandistic. Fie că se devalorizează moneda națională, că se scumpesc alimentele, creditele și cresc ratele celor cu credite deja pe rol, efecte sunt și se produc constant. Nici cei de prin UE și CE nu sunt prea ignoranți, însă ar fi de remarcat lipsa unei reacții ferme și rapide din partea acestora, fapt ce ar trebui să ne ridice niște nedumeriri suplimentare.

În timpul unui conflict, facțiunile se dezumanizează reciproc pentru a se putea nimici, iar indivizii se raliază ușor, convinși că masele văd ceva ce fiecare nu vede de la nivelul său.

Dacă în Germania nazistă oamenii ajunseseră să fie convinși că evreii și bolșevicii sunt niște viermi, șobolani, sub-oameni, iar cealaltă tabără comitea atrocități similare sau mai grave în numele crezului antitetic, același fenomen se observă în societatea românească de-acum. Cei care susțin PSD-ul sunt văzuți ca niște paraziți, niște involuți, adevărate piedici în calea progresului, în vreme ce „tinerii frumoși și liberi” sunt văzuți ca mercenari ai companiilor străine ce au un nivel de trai un pic mai bun doar pentru că și-au vândut „sufletul și identitatea națională” pentru bani. Problema este însă mult mai complicată și are cauze mai vechi. Fiecare facțiune ar strivi-o pe cealaltă, într-un război civil ce s-ar purta cu cea mai onestă ură și cea mai surprinzătoare cruzime a unui „popor pacifist”.

Cred că la asta ar trebui să fim atenți. Nu share-urile și like-urile date orbește oricui e de partea ta aduc vreun avantaj. Mai ales când multe voci induc intenționat în derivă, sub masca bunelor intenții. Nici insultele grosolane aruncate între tabere nu sunt soluția. Nici să repeți constant că doar unii sunt de vină. Vina este întotdeauna împărtășită, iar fiecare dintre noi are contribuția sa pentru ce se întâmplă la nivel înalt, însă fix asta nu vrem să acceptăm. Căci e o gălușcă tare amară de înghițit, dar odată ce ai asimilat-o, te-ai maturizat. Ori noi încă suntem niște adolescenți foarte influențabili ce reacționează acid, imediat, pe loc, fără a se gândi de două ori.

Dacă mâine cei anti-PSD ar prinde puterea absolută, sunt convins că ar urma un val de acțiuni brutale și neconstructive asupra celor de dinainte. O reacție vindicativă, emoțională, „la cald”, care te face să nu mai acționezi doar cu bune intenții sau cu dorința de a pedepsi nedreptatea și de-a reechilibra situația, ci și să-l căsăpești pe ăla care nu e ca tine sau, mai mult, să-l distrugi (fizic) pe cel ce ți-a creat o nedreptate sau un disconfort.

Dacă la baza ființei și psihicului uman se află un conflict (cum remarca psihiatrul Aurel Romilă), același lucru se poate spune despre umanitate în general. Avem întotdeauna două concepte, forțe sau ideologii ce se luptă pentru poziția dominantă. Calea cred că este echilibrul și alternanța dintre cele două, o coevoluție: cu cât o facțiune devine mai puternică, cealaltă ar trebui să se perfecționeze. Niciuna nu poate exista fără cealaltă.

România nu este buricul lumii și nici vreun „tărâm sfânt”. Se întâmplă multe la niveluri superioare nouă, între forțe mai mari decât noi (geopolitic vorbind), iar să înțelegem asta în mod obiectiv și cu un pic de răbdare și deschidere ne va ajuta pe termen lung.

Ca să știm încotro ne e mai benefic să mergem împreună ca societate, deîndată ce ieșim (cu greu) din situația creată de PSD-ul anilor 2016-2018 cu ajutorul nostru, al fiecăruia dintre noi (da, inclusiv tu, cel care ai citit până aici), trebuie să acționăm în paralel și la nivel individual. Nu poți cere ca cei ce te reprezintă să fie 100% corecți în vreme ce tu faci ilegalități sau găinării la un nivel mai mic (dai și iei șpăgi, nu declari profitul real al unei firme, furi materiale, furi muzică, jocuri și filme de pe Internet, îți faci mutație pentru a-ți da copilul la nu știu ce școală, parchezi pe locurile persoanelor cu handicap, etc.).

Totodată, trebuie să nu ne mai fie frică să ne dezvoltăm propriul sistem de valori și propriile păreri. Dar, pentru asta, trebuie să recunoaștem când greșim, să ne observăm cât suntem de putrezi, să ne descompunem bucată cu bucată ca mai apoi să ne reasamblăm într-o variantă mai rafinată, mai capabilă de-a se ocupa de problemele nivelului următor. Iar asta poate fi greu, neplăcut și dureros.

 

Hits

Valid CSS! HTML5 Valid Donate using PayPal
GDPR Info | Built with Jekyll | Hosted on GitHub Pages with FreeDNS.afraid.org | Subscribe via RSS