Dragoș Iorgulescu




Sursa foto: agroinfo.ro

În mod clar, suntem al naibii de mulți și suntem înghesuiți. Cel puțin în mediile urbane, concepute acum multe decenii conform unor standarde și repere ce nu mai sunt valabile în prezent. Zgomotul orașului, timpul petrecut în trafic și pe la locul de muncă nu fac altceva decât să genereze o acumulare de frustrări personale: părinți care își văd copiii foarte puțin timp într-o zi, nervozitate, încrâncenare, ostilitate față de toți cei din jur (pe care-i percepem ca piedici în calea vieții noastre). Sunt reacții perfect naturale, căci deși suntem ființe sociale, ne autoizolăm când avem de-a face cu comunități de sute de mii sau milioane de oameni.

Când celor de mai sus li se adaugă administrații locale incapabile (din pur dezinteres sau chiar rea-voință), rezultatul nu poate fi altul decât un oraș murdar, prăfuit, fără spații verzi, cu construcții haotice și înghesuite, cu mult zgomot și un aer poluat. Astea amplifică sentimentul de captivitate.

Este și momentul în care apare visarea (câtă vreme nu ești condiționat de probleme materiale suficient de grave încât să te preocupe ce pui pe masă în ziua următoare, caz în care nu mai ai timp și chef să-ți pui întrebări de genul ăsta).

„Mutatul la țară” și visul suburban

Te-ai săturat de stat la bloc, în oraș (mai ales unul cum e Bucureștiul). Parcă ți s-a tăiat de faptul că nu ai spații verzi, locuri de joacă ce nu sunt pline cu rahat de câine (ăsta e mai des decât frunzele în ultimii doi ani) unde un eventual copil poate zburda-n voie fără a te teme că-l calcă vreo mașină ce gonește cu 80 km/h pe aleile dintre blocuri, de „băeții” care fac „liniuțe” din mai până în octombrie pe toate bulevardele orașului fără ca vreo autoritate să-i întrebe de sănătate, de vecini zgomotoși care te inundă sau dau drumul la muzică în miez de noapte, șamd. Vrei la țară, la aer curat, „să mănânci bio” și să ai o grădină cu flori și legume pe care s-o poți contempla în liniște, să simți că trăiești. Idilic, nu?

Marea problemă este că generațiile care au crescut în mediul urban dar care încă aveau rude directe (părinți și/sau bunici) la țară au o percepție un pic eronată asupra implicațiilor traiului în mediul rural. Asta poate veni și din educația primită, căci părinții lor au făcut greșeala de-a-și crește copiii într-un mod protectiv: „Lasă mamă, stai la oraș, lucrează la birou, ca să nu muncești mult, să duci o viață liniștită și bună! Îți trimit eu constant roșii, castraveți, cartofi, pui de țară și vin! Mândria mea ce ești!”. Bunăstarea și confortul erau un bun dat.

Există acest concept cum că un om realizat e cel care stă degeaba toată ziua și nu face nimic (în afară de umbră, atunci când e soare), are bani, loc de „muncă” și, evident, este ferit de orice tip de situație dificilă care l-ar putea forța să ridice un deget.

Prin definiție, viața e grea și presupune responsabilitate.
Dacă nu ar exista „greutățile” din jur, nu am evolua absolut deloc. Valabil de când ne naștem, căci trebuie să traversăm suficiente etape dificile pentru a învăța să gestionăm un mediu pe care nu-l cunoaștem și înțelegem. Când un părinte decide să își protejeze copilul de absolut orice (mai ales de responsabilitatea propriei persoane), îi face cel mai mare rău cu putință (și-o face cu zâmbetul pe buze, eventual cu un sentiment de superioritate față de alți părinți din jur).

Așa ajungem la oamenii despre care spuneam un pic mai devreme, ce visează să trăiască la țară, însă habar nu au că:

  • Pentru a obține vinul ăla pe care-l primesc de la părinți, trebuie în primul rând să ai habar să cultivi o viță de vie, apoi să te ocupi de ea indiferent de vremea de-afară (da, asta înseamnă să stai cu cizme-n noroi, în ploaie, să te mănânce țânțarii în vreme ce-o lăstărești pe timpul verii, s-o tunzi corect, să culegi strugurii când trebuie, etc.) iar apoi să ai habar ce înseamnă a face vin (lucru ce necesită o serie de cunoștințe și multe tentative eșuate)
  • Roșiile, castraveții, ardeii, ceapa și cartofii ăia foarte buni pe care-i primești ocazional presupun alte cunoștințe, multă muncă fizică ce acaparează multe ore, lupta cu dăunători și paraziți diverși și mulți (că doar vrei „bio”, deci nu stropești cu nimic, nu?)
  • Carnea de pui și de porc arată fain când e porționată și curățată în congelator, dar până în punctul ăla cineva a ales și cumpărat animalul, i-a creat condiții (spațiu, adăpost, etc.), l-a ferit de paraziți și prădători (pisici, vulpi, câini,dihori - valabili pentru pui), l-a hrănit zilnic câteva luni iar apoi l-a sacrificat, opărit și curățat. Câte ore? Încearcă doar să calculezi estimativ.
  • Ouăle de țară. Astea-s și mai bune, dar presupune să ai puii menționați la punctul precedent, cu toată grija aferentă.
  • Casa aia faină de la țară trebuie constant întreținută și curățată, iar dacă ai beci trebuie neapărat să-l ferești de invadatori (insecte, șoareci, șamd.). Podul trebuie curățat periodic, geamurile trebuie să izoleze bine, canalizarea (dacă există) trebuie să fie bine făcută și întreținută, sursa de apă trebuie asigurată constant indiferent de anotimp, ai nevoie de-o sursă de căldură din septembrie până-n mai (lemne, peleți, gaze) și multe altele.

Iar lista poate continua. A te muta într-un astfel de mediu este ceva foarte frumos, dar presupune schimbarea stilului de viață, mai ales dacă vrei s-o faci bine. Dacă ți se pare că n-ai timp să faci curat (cum trebuie) într-un apartament de două camere, ce te face să crezi că ai putea îngriji de-o casă?

Știu, se pleacă de la premiza că munca de la țară nu este solicitantă din punct de vedere intelectual și că, nu-i așa, dacă ești ceva inginer sau bancher la oraș, sigur te descurci să faci muncă de țăran fără să-ți bați capul. Fals. Ai multe de învățat și multe eșecuri prin care, dacă vei trece, vei deveni mai puternic, mai eficient și capabil.

A te muta la țară nu înseamnă că în continuare o s-o arzi pe Facebook în discuții idilice și „principiale”, că vei posta pe Instagram poze despre orice ramură de vegetație crește pe lângă casă doar ca să faci în ciudă „pretenarilor” care sunt „sclavi la job” și sub nivelul tău sau că vei avea, naiba știe cum, asigurate toate „bunătățile pământului” în timp ce tu stai pe net și consoarta-și face unghiile (apropo, pământul intră sub unghii, iar dacă ai unghii lungi și lucrezi o grădină, le rupi). Mă rog, ai putea, dar cade casa pe tine, te invadează șoarecii și aduni lilieci în pod. Iar dacă visezi să trăiești producând ceva, ai multe etape de parcurs.

Văd fel și fel de „comunități” online de genul „Viața la țară”, „Mutat la țară”, etc. Foarte fain și sunt convins că sunt utile, dar mă îndoiesc că mai mult de 15% din cei ce sunt pe acolo chiar trăiesc la țară în adevăratul sens al cuvântului.

E bine să visezi. E bine să îți dorești mai mult, să vrei o schimbare la un moment dat, dar e bine să fii conștient de toate implicațiile unei schimbări (mai ales în contextul țării noastre) și să ți le asumi. Primul pas e să conștientizezi că pachetul ăla cu bunătăți de țară de la părinți are multă muncă-n spate. Știu, zici „e, mare brânză, niște chiftele” sau „e, niște carne de porc la ceaun, ce-i așa extraordinar?”, dar de dragul empatiei cu cei care te-au făcut și crescut și care încă-ți poartă grija, spală-te cu apă rece pe față și pune-te-n locul lor. E un exercițiu bun și benefic, chit că nu vei deveni fermier sau gospodar.

Și nu te mai uita urât la mine când scutur un preș sau un așternut pe geam. Tu-ți faci curat în garsoniera sau apartamentul tău? E ordine, sunt toate-n regulă? E praful de „două dejte” pe birou, dar tu visezi să trăiești la țară și să cultivi roșii? Baftă.

P.S.: Nu, nu sunt capabil să mă mut la țară, nu asta e ideea acestei debitări ;)