dragoș iorgulescu

Home · Posts · Homelab · Docs & Tutorials · Sounds · CV · Contact


Despre pâine (și-o rețetă)

By Dragoș

Așadar, fii atent încoace că m-a apucat datul cu părerea despre pâine. Că doar pâinic sunt din fire.

Preambul

Pâinea este, cumva, elementul central al familiei și „polis”-ului. Sau, cel puțin eu cam asta am priceput din ce-am apucat să citesc până acum. De la revoluția agrară încoace, Pâinea (cu „P” mare) a jucat un rol important în viața oamenilor. Nu degeaba a fost adoptată ca element crucial în religiile Avraamice (în creștinism fiind asociată cu „trupul Mântuitorului”, adică o formă/forță de viață mai metafizică, așa..), fiind folosită și la ora actuală în scop atât utilitar, cât și ceremonial, mai peste tot în lume.

image

Găsesc o senzație și-o satisfacție aparte în a face pâine-n casă. Că e vorba de mașină sau metode mai clasice, tot pâine e. E același miros. Același lucru ce cheamă, în mod instinctiv, pe toată lumea la o masă împreună. Și aici este elementul cheie: „împreună”. Dacă poți lua în prezent orice pâine de oriunde în drum spre casă (și ai opțiuni cu duiumul, cel puțin în mediul urban) și să mănânci de unul singur un sandviș încropit în grabă, ferit de ecranul laptop-ului sau prin alt ungher al casei, mirosul pâinii ce abia se coace cumva te face să-i chemi și pe ceilalți la masă și-o șuetă.

Am avut în trecut mașină de pâine (un Moulinex dichisit, cu putere de 1900W) și am făcut destulă pâine cu ea, dar cumva ceva nu mi-a fost exact pe plac. L-am perceput ca pe un gadget voluminos și nehalit (căci înghite destul de mult curent electric) ce făcea o pâine apropiată de pâinea „veritabilă”. Bună, dar un pic altfel. Am încercat diverse combinații, făinuri, semințe, toate bune și perfect mâncabile, dar un pic cam „seci” (la figurat vorbind). Deși, fie vorba-ntre noi, am mâncat acum vreo săptămână o pâine splendidă făcută de cumnații mei, la mașină de pâine, de mai că-mi venea să fug cu platoul.

Cu mai bine de un an și jumătate-n urmă, după ce i-am tot citit băiatului ăl mai mare (pe atunci era mai mic și singurul) din cartea „Mic dejun cu Familia Șoricel”, am zis că n-ar fi o idee rea să-i arăt beizadelei cum se face o pâine și să-l las să se mozolească. Zis și făcut, ba chiar i-a plăcut și am repetat experiența de suficient de multe ori. Am găsit cumva un soi de rețetă ce-mi permite să fac niște pâinici (sau o pâine mare, depinde de preferințe) cu timp puțin. Fără maia demnă de cărți SF, fără dichisuri și altele de genul. Totul făcut de mână și copt pe-o tavă-n cuptor. Rapid, ca pentru leneși sau „oameni ocupați”, bun de încropit dimineața la prima oră sau cu puțin timp înaintea prânzului (dacă ești pe acasă). Sau noaptea, de ce nu? Doar becurile alea din frigidere au fost inventate pentru a putea vedea cu ce ne îndopăm la ora 23:14

Aluat din ăla pe care-l strângi și-l frămânți energic, să simți că muncești nițel, din care iese o pâinică pe care-o rupi cu nesațul cu care rupi cămașa de pe femeie și din care muști ca din sutienul ce încă se încăpățânează să-i ascundă nurii.

Îmi place să-mi bag mâinile-n diverse chestii, așa că dacă n-ai o problemă să faci același lucru, bagă de seamă la poveste.

Ingrediente

Timp de preparare: cam 20-30 de minute (frământat/amestecat cu pauze) Timp de gătire: 18-21 de minute la cuptor electric cu ventilație, 200 grade C Timp necesar spălării vaselor: între 5 și 10 minute, în funcție de experiența dobândită în domeniu

Preparare

Iei făina și pui cam 700 de grame într-un bol mai generos, „dă boer”. Încălzești 500 ml de apă, dar nu cât să te frigă la dejt, ci să fie călduță. Deșerți un plic de drojdie uscată peste făină, adaugi mierea și torni apa. Apoi, te pui pe amestecat și omogenizat. În scurt timp, adaugi uleiul de măsline. Continuă să amesteci. Ușor, ușor, va deveni un soi de pastă lipicioasă, dar elastică. Trebuie să se întindă atunci când tragi degetul în afară, cam cum se vede-n poză.

image image image

Acum vine partea grea: acoperi vasul și-l lași în bucătărie, pe aragaz, la căldură (poți să aprinzi cel mai mic ochi și să-l lași așa, la minim), vreo oră. Te duci la treburile tale.

Odată trecută ora, pui cuptorul la încălzit: 200 de grade C. Iei bolul cu aluatul și te pui pe frământat, adăugând treptat și restul de făină. Cum sunt multe variabile-n joc, e posibil să mai fie nevoie de completări cu făină, dar asta depinde de soiul ei. Ideea e să amesteci pe toate părțile și să frămânți bine-bine-bine până ce prinde o consistență non-lipicioasă, pe care atunci când o îndoi să-și arate fibrele de gluten :).

Pui foaie de copt într-o tavă. Iei făină-n palme (sau pe o farfurie, să ai la îndemână) și împarți aluatul în 4 bucăți (nu vor ieși egale, căci nu ești vreun Pitagora cu senzori și steroizi digitali). Iei câte-un guguloi din ăla și frămânți separat, turtindu-l și remodelându-l cam 1 minut, apoi îi dai o formă cât de cât rotundă (mângăindu-l pe laterale precum pe-un sân apetisant) și-l lași în tavă. Lesne de înțeles că repeți procesul și cu celelalte 3 bucăți (preferabil, totuși, fără a le asocia cu țâțele).

Le crestezi cu cuțitul în partea de sus (ca să crească mai puțin haotic) și bagi tava-n cuptorul preîncins. La mine a fost nevoie de 18-19 minute ca ele să iasă exact cum le vezi în poze.

image image image

Când sunt gata, le scoți într-un vas/castron/etc. și le acoperi cu un prosop curat de bucătărie. Să stea așa măcar vreo jumătate de oră. Cam aia e. Merg de minune simple, cu lapte, cu vinete, ardei copți, unt (dacă nu te stresează îngrășarea și fierea ta mai îndură astfel de capricii).

image image

Pohtă mare!

Previous Next
Ricing is the illusion of p... Mania culesului florilor
Valid CSS! Valid HTML 4.01!